[AirMoldova] Suspendă zborurile de pe ruta Chișinău – București

Compania aeriană de stat #AirMoldova a suspendat cursa: Chișinău – București din 23 martie. Zborurile dintre capitala noastră și București au fost operate de 6 ori pe săptămână în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică.

#AirMoldova a relansat zborurile pe această rută la data de 19 decembrie 2016 și a operat-o cu aeronave de tip Embraer E190, până vineri – 22 martie 2019.

Deși, nu au venit oficial cu vreo reacție în acest sens, se poate vedea direct pe site-ul companiei că nu pot fi procurate bilete și nu sunt zboruri active pe acest segment. Totuși, pe intern se pare că a fost comunicată această suspendare. Mai mult ca atât, operatorul național a mai suspendat zborurile spre Bruxelles și urmează și pe cele spre Viena.

Totuși să nu uităm însă că la privatizarea #AirMoldova, câștigătorul concursului și-a asumat obligația dezvoltării infrastructurii, extinderea rețelei de rute, sporirea fluxului de pasageri pe principalele direcții existente, și desigur modernizarea și mărirea flotei, a personalului aeronautic, precum și a piloților şi echipajelor de cabină.

În prezent ruta Chișinău – București – Chișinău este operată doar de #TAROM cu aeronave de tip ATR42 cu o frecvență de 22 de zboruri pe săptămână, în zilele de luni până vineri fiind operate câte 4 zboruri, iar sâmbătă sunt operate 2 zboruri pe zi.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.