[AirShow] Programul celui mai mare Show Aviatic din R.Moldova

Aeroportul Internaţional Chişinău împreună cu  compania administrator Avia Invest vă invită pe 22 septembrie 2018, la cel mai incediar Air Show al anului!

În cadrul evenimentului, vizitatorii vor putea admira trucurile în aer inedite de la Baltic Bees şi Aeroclubul României, iar pentru prima dată în Moldova, oaspeții vor putea urmări spectacolul oferit de campionii mondiali la indoor skydiving în Tunelul Aerodinamic.

Pentru cei prezenți vor fi expuse nave aeriene din aviația civilă și tehnică aeronautică, iar, pe lângă toate acestea, organizatorii vor amenaja zone speciale pentru copii, cu terenuri de joacă şi alte activităţi distractive pentru cei mici.

Show-ul va culmina cu un concert grandios, unde invitații speciali vor fi cei de la 3 Sud Est, Zdob și Zdub, Anastasia Lazariuc şi alte vedete autohtone.

Evenimentul va avea loc sâmbătă 22 septembrie 2018, între orele 10.00 și 18.00, pe Aeroportul Vechi.
Țin să menționez că intrarea la show-ul aviatic este LIBERĂ!

Program Air Show 2018

10:00 Deschiderea evenimentului
10:00-18:00 Expoziția de avioane și echipament aeronautic
10:00-10:20 Salturi efectuate de parașutiști sportivi din aeronava tip AN-2, Federația de Parașutism a Republicii Moldova
10:20-10:45 Zbor demonstrativ în grup cu aeronave L39, Baltic Bees
10:45-11:10 Zbor demonstrativ în grup cu aeronave Extra 300, Aeroclubul României
11:20-11:40 I-a etapă a concursului „Stewardesa Anului”
11:40-11:50 Zbor demonstrativ solo cu aeronavă Extra 300, Aeroclubul României
11:50-12:20 Concert cu participarea artistului Metodie Bujor
12:20-12:40 II-a etapă a concursului „Stewardesa Anului”
12:40-13:05 Zbor demonstrativ în grup cu aeronave L39, Baltic Bees
13:05-13:35 Concert cu participarea artistului Adrian Ursu
13:35-13:50 Etapa Finală a concursului „Stewardesa Anului”
13:50-14:15 Zbor demonstrativ în grup cu aeronave Extra 300, Aeroclubul României
14:15-14:35 Spectacolul campionilor mondial la indoor skydiving
14:50-15:00 Anunțul știgătorilor concursului de pe Facebook al Chișinău Internațional Airport, Moldova
15:00-15:10 Zbor demonstrativ solo cu aeronavă Extra 300, Aeroclubul României
15:10-15:30 Spectacolul campionilor mondial la indoor skydiving
15:30-16:00 Concert cu participarea artistei Anastasia Lazariuc
16:00-16:40 Zbor în formație Air Moldova cu aeronava Airbus 320 și Baltic Bees, Procedura „Botezul Aeronavei”
16:40-17:20 Concert cu participarea formației Zdob și Zdub
17:20-18:00 Concert cu participarea formației 3 Sud Est
18:00 Închidere eveniment

*în legătura cu activitatea operațională a Aeroportului, sunt posibile modificări în program!

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.